Când liniștea e prea liniște

Îmi amintesc o perioadă – nu foarte îndepărtată, chiar recentă aș putea spune – în care toate păreau așezate. Ieșisem dintr-o viață care nu-mi mai semăna. Renunțasem la o carieră care, deși sigură și „corectă” din punct de vedere social, mă adusese la burnout. Îmi spusesem că acum sunt pe drum. Pe al meu. Pe cel „adevărat”.

Și totuși, la câteva luni distanță, stăteam într-o dimineață cu cana de ceai în mână, după cei 10 km de parc, și mă întrebam: „Așa arată împlinirea?”

Pentru că în loc de un sentiment de plenitudine, simțeam o liniște prea mare. Nu liniștea aia bună, clară, ci una amorțită. Ca și cum îmi interzisesem involuntar orice neliniște și, odată cu ea, și orice zvâc.

Am înțeles atunci că satisfacția nu vine doar din faptul că faci ceea ce ai ales. Ci și din cum trăiești ceea ce ai ales. Eu făceam totul „bine”: consiliam, scriam, învățam, ajutam oameni. Dar ceva lipsea. Era emoția. Vibrația. Contactul viu cu propria mea pasiune. Eram prezentă fizic, dar nu emoțional.

Cum recunoști că lipsește satisfacția

Sunt câteva semne subtile:

• Simți că trăiești „corect”, dar nu te bucuri.

• Nu mai ai nicio problemă majoră, dar te simți gol.

• Nu ai nimic de „reparat”, dar te întrebi des „Asta e tot?”

• Ai ales drumul tău, dar simți că nu te mai mișcă nimic pe dinăuntru.

Aceste semne nu sunt eșecuri. Sunt invitații.

Ce poți face – fără să te arunci într-o altă misiune salvatoare

1. Verifică-ți intenția. Întreabă-te sincer: De ce fac ce fac? E un impuls autentic sau o nouă formă de a demonstra ceva lumii?

2. Reînvață plăcerea. Caută în viața ta ceea ce îți dă bucurie simplă. Necondiționată. Care nu cere rezultate. Poate fi o cafea pe balcon. O conversație cu un prieten vechi. Un moment în care doar ești. Acolo începe reconectarea.

3. Permite-ți întrebările incomode. Nu le evita. Nu le acoperi cu activitate. Lasă-le să stea. Ce se întâmplă când nu faci nimic? Cine ești când nu ești „productiv”? Ce parte din tine nu ai mai ascultat?

4. Fii prezent, nu perfect. Satisfacția vine din contactul real cu viața. Nu din perfecțiune. Ai voie să fii obosit. Ai voie să nu simți. Dar ai și responsabilitatea să nu te abandonezi în amorțeală.

5. Caută sprijin. Uneori, e nevoie de un om lângă tine. Un terapeut. Un coach. Un martor sincer. Cineva care să te țină într-un spațiu în care nu trebuie să demonstrezi, ci doar să exiști.

   
   

În loc de final – un început

Satisfacția nu e o destinație și nici o garanție. E o stare de prezență care trebuie recultivată mereu. E un exercițiu de onestitate cu sine.

Uneori e nevoie să te oprești din drum, să închizi ochii și să te întrebi:„Mai sunt încă aici, cu mine? Sau doar alerg pe o cale pe care o numesc a mea, dar care m-a pierdut pe parcurs?”

Nu e o tragedie să nu simți satisfacție.

Tragedia este să nu o mai cauți.